Locuință unifamilială- triplex urban, Dorobanți, București

TRIPLEX URBAN – locuinta unifamiliala

Str. Stefan Negulescu, Bucuresti

  • Constructie finalizata in doua etape – anii ’90 si 2007
  • Autori: prof. dr.arh. Dan Corneliu Șerban, arh. Florina Anghelescu, arh. Raluca Oana Ionescu,arh. Gheorghe Bratu, arh. Florin Cobuz

 

  • Birou: DD Design Studio

 

  • Colaboratori: Structura: Andrei Zybaczynski / Instalații: ing.Mihai Terzi, ing. Cristina Terzi

 

  •  Foto: Ștefan Bonciocat

Insertie actuala intr-un tesut de origini interbelice, constructia preia citate de arhitectura modernista, integrandu-le intr-o compozitie actuala.

            Forma s-a maturizat in doua etape, prin constructia in anii 90’ a aripii din partea dreapta, la care s-a articulat de curand un al doilea volum complementar care intregeste compozitia.

            Convergenta demersului este pe deplin justificata de cunoasterea si intelegerea gestului initial, prin faptul ca ambele etape ii apartin aceluiasi proiectant.

            Compusa in doua volume cu accente masice, preponderent opace, puse in legatura transparenta , locuinta se desfasoara prin spatii curgatoare, interconectate, aerate, in jurul unui hol central integrat legaturii de sticla.

Fiecare nivel este amplificat, completat prin spatii destinate relaxarii, precum si terase care anunta acoperisul-gradina situat la ultimul nivel.

            Nucleul casei este reprezentat de holul dezvoltat pe doua niveluri care articuleaza cele doua parti ale cladirii. In ciuda dimensiunilor generoase, spatiile sunt puternic particularizate atat prin amplasarea lor la inaltimi diferite cat si prin interpunerea unor spatii exterioare.  Astfel livingul comunica vizual cu holul principal dar si cu o logie pe doua niveluri spre care se deschide si biblioteca aflata in supanta deasupra zonei de zi. Piscina este elementul care realizeaza la nivelul parterului legatura intre casa si gradina, fiind completata de dotari de spa- jacuzzi, masaj, sala de fitness, sauna.

            Transferul anumitor functiuni din cladirea initiala a permis extinderea dormitorului matrimonial impreuna cu dressing-ul si camera de baie, acesta ocupand intregul etaj.